Am găsit 44 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Grui:

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


GRUI s.n. v. gruie.
Sursa: Dicționar de neologisme

grui1, grui, s.m. (reg.) cocor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grúi (grúi), s. m. – (Trans.) Cocor. – Var. grue. Lat. grūs, grūem (Pușcariu 742; Candrea-Dens., 770; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grúi (grui), s. n.1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ [!] de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *gruĭ n., pl. urĭ saŭ e (fr. grue, „cocor” și „elevator”. V. craĭnic 2). Dun. Mar. Elevator.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grúi, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grui (deal) (reg.) s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

GRUI s.n. v. gruie.
Sursa: Dicționar de neologisme

grui1, grui, s.m. (reg.) cocor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grúi (grúi), s. m. – (Trans.) Cocor. – Var. grue. Lat. grūs, grūem (Pușcariu 742; Candrea-Dens., 770; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grúi (grui), s. n.1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ [!] de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *gruĭ n., pl. urĭ saŭ e (fr. grue, „cocor” și „elevator”. V. craĭnic 2). Dun. Mar. Elevator.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grúi, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grui (deal) (reg.) s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

GRUI s.n. v. gruie.
Sursa: Dicționar de neologisme

grui1, grui, s.m. (reg.) cocor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grúi (grúi), s. m. – (Trans.) Cocor. – Var. grue. Lat. grūs, grūem (Pușcariu 742; Candrea-Dens., 770; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grúi (grui), s. n.1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ [!] de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *gruĭ n., pl. urĭ saŭ e (fr. grue, „cocor” și „elevator”. V. craĭnic 2). Dun. Mar. Elevator.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grúi, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grui (deal) (reg.) s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

GRUI s.n. v. gruie.
Sursa: Dicționar de neologisme

grui1, grui, s.m. (reg.) cocor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

grúi (grúi), s. m. – (Trans.) Cocor. – Var. grue. Lat. grūs, grūem (Pușcariu 742; Candrea-Dens., 770; DAR).
Sursa: Dicționarul etimologic român

grúi (grui), s. n.1. 1. Movilă, colină, delușor. – 2. Dulap de loitră la căruță. – Var. (rar) gruńu. Mr. gruńu „bărbie”. Lat. grunnium „rît de porc”, cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire „a grohăi”. Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot și rît. În privința fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), și mr., ca și împrumuturile din sl., indică limpede evoluția cuvîntului. După Papahagi, Notițe, 25, din lat. grumus „movilă”, trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 și Arch. Rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora „pădure”. Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat. *grunium, și Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndește la un cuvînt alpin, același care ar fi dat fr. groin. Cf. și Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieț, s. n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, Alb. St., IV, 96).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ [!] de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *gruĭ n., pl. urĭ saŭ e (fr. grue, „cocor” și „elevator”. V. craĭnic 2). Dun. Mar. Elevator.
Sursa: Dicționaru limbii românești

grúi, gruiuri, s.n. – 1. Pisc de deal; colină, movilă: „Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui” (Memoria 2001: 99). Grui, deal în Lăpușu Românesc. 2. (s.f.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR 1961: 696). Grui, Gruia, n. pr.: „Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor” (Memoria 2001: 104). – Cuvânt autohton, de la rad. *guer „munte” (Russu 1981); Cuv. rom. preluat în magh. (guruj) (Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

grui (deal) (reg.) s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

GRUI, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)