Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele Condescendenta:

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CONDESCENDÉNȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CONDESCENDÉNȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].
Sursa: Dicționar de neologisme

CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.
Sursa: Dicționar enciclopedic

condescendénță s.f. 1 Atitudine, purtare plină de considerație, de respect, de atenție față de cineva; deferență, respect. 2 Amabilitate, bunăvoință. Ofițeri care gustă cu condescendență de pe farfurioarele cu friptură (CA. PETR.). 3 (peior.) Aer de superioritate; bunăvoință amestecată cu dispreț, cu aroganță. ● pl. -e. /<fr. condescendance. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță [!], afabilitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

condescendență f. fapta prin care se acordă ce s’ar putea refuza.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

condescendenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul condescendent

condescendentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul condescendent