Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele Cal, breaz:

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


breáz (breáză), adj.1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ „alb”, bg. brĕz „pestriț, bălțat” (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza „mesteacăn”, rus. bereza „mesteacăn”, slov. brêzast „alb”. Rut. barza „oaie cu pieptul alb”, care s-a derivat greșit de la rom. barză, aparține aceleași familii, ca și sb. barzast „cafeniu” (cf. slov. brêzast), și pare că reprezintă o fază sl. anterioară metatezei lichidelor, cf. gard, daltă. Der. brează, s. f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s. f. (personaj mascat care se plimbă la sărbătorile de Crăciun, îmbrăcat ca un măscărici și cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fără rezultat de Alexandru Șuțu, la 22 decembrie 1819, fiindcă servea drept pretext violărilor de domiciliu și a lucruri de rușine și vorbe de ocări, de fapt pentru care și de la frații Domni de mai înainte au fost poprită), reprezintă sensul de „extraordionar” sau de „obiect care provoacă uimire”, astfel încît pare greșită ideea din DAR de a lega cuvîntul de barză; brezi, vb. (a păta, a împestrița); brezăi, vb. (a înzorzona); îmbrezăia, vb. (a îmbrăca în chip de brezaie).
Sursa: Dicționarul etimologic român

BREAZ, -Ă, breji, -ze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște bine (pe cineva) după toate apucăturile sale. 2. Fig. (Ir.) Deștept, iscusit, grozav. – Bg. brjaz.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

breaz, -ă adj. pl. breji, breze (bg. briez, d. brĭeza, sîrb. breza, rus. berëza, vsl. *berza, mesteacăn, a căruĭ scoarță e brează. Corespunde fonetic cu litv. béržas, germ. birke, mesteacăn și lat. fráxinus, frasin [Bern. și Meyer.]. V. barz, brad). C’o pată albă din frunte pînă la bot: cal breaz. Fig. Iron. Distins, ilustru: nicĭ tu nu ești maĭ breaz decît el, te-ai găsit și tu maĭ breaz ca să faci gură! Prov. A fi cunoscut ca un cal breaz, a fi foarte cunoscut. S.f. (după numele satuluĭ Breaza din Prahova). Un dans popular și melodia luĭ: a cînta breaza (saŭ ca la Breaza!). V. bălțat, cácir, peag, strănut 2 și țintat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

breáz, -ă, adj. – (ref. la oi) Neagră și pe cap cu alb (Precup 1926; Georgeoni 1936). – Din sl. brĕzŭ „alb„, bg. brĕz „pestriț, bălțat”.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

breaz adj. m., pl. breji; f. breáză, pl. bréze
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

breaz a. 1. cu o dungă albă dela frunte la bot (despre vite): bou breaz, cal breaz; cunoscut ca un cal breaz, foarte cunoscut; foame brează, foarte mare; ca la breaza, un fel de horă țărănească; 2. fig. (ironic) rar în felul său, distins: nu ești mai breaz decât alții. [Slav. BRĔZA, mesteacăn, arbore de coloare albă, de unde vită pătată cu alb].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BREAZ, -Ă, breji, breze, adj. 1. (Despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) ca pe un cal breaz = a cunoaște foarte bine (pe cineva). 2. Fig. (Ir.; despre oameni) Deștept, isteț, grozav. – Din bg. breaz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus).Lat. caballus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cal (-ai), s. m.1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciții de gimnastică). – 3. Piesă de șah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de țesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morților. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 și Gramm., I, 9; Pușcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripție de la Callatis, în Dobrogea). Totuși, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căișor, s. m. (căluț; șah; călușei); căluț, s. m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaș); căloniu, s. m. (Banat și Trans., horn sau nișă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruțaș; scaun de tăbăcar); căluș, s. n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniță; șevalet; botniță prevăzută cu cuie pentru a împiedica vițeii să sugă; piesă la războiul de țesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluș se răsucește o dată cu coarda și se lansează ca efect al mișcării de răsucire); călușel, s. m. (căluț; mănunchi de alune; bîrne care susțin coșul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); călușei, s. m. (carusel, căișori; joc de noroc); călușar, s. m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduși de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoței la picioare, iar dansul lor este foarte complicat și plin de figuri acrobatice); călușerească, s. f. (dans tipic din Moldova); călușeresc, adj. (propriu călușarilor); călușerește, adv. (în felul călușarilor); călușerie, s. f. (grup de călușari). – DAR îl explică pe călușar prin căluș, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În călușei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CAL- v. cali-.
Sursa: Dicționar de neologisme

cal, cai s. m. 1. bărbat înalt. 2. (deț.) țigară. 3. zar. 4. (la sg.tox.) heroină.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

CAL (lat. caballus) s. m. 1. (ZOOL.) Animal domestic erbivor de talie mare, caracterizat prin copita nedespicată, stomac unicompartimental și lipsa veziculei biliare. Originar din Europa și Asia, este răspîndit în prezent pe toate continentele; provine din trei strămoși: c. diluvial (Equus robustus), c. mongol (E. Przewalski) și c. tarpanic (E. Gmelini). Există mai multe rase de c.: pentru călărie, tracțiune și samar. Unele popoare folosesc în alimentație carnea de c. și laptele de iapă. În România, prin încrucișarea raselor selecționate cu cele locale s-au obținut rase ameliorate: c. semigreu românesc, c. ameliorat de munte, c. de sport românesc, cai locali ameliorați din zona de șes, podiș și coline. ♦ C. semigreu românesc, format în patru variante, fiecare utilizînd rasa ardenă. Are talia 151-156 cm, greutate de 550 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru tracțiune. C. Ameliorat de munte, rezultat din încrucișarea rasei huțulă cu rase locale din Bucovina. Prezintă dezvoltare corporală mică, talia de 135 cm, greutatea de 350 kg, format dreptunghiular, constituție robustă, aptitudini pentru samar, călărie și tracțiune. 2. Aparat de gimnastică prevăzut cu două mînere pe care se sprijină mîinile sportivului, în timp ce cu picioarele execută diferite mișcări de balansare sau de rotire. Fără mînere este folosit la sărituri. 3. Piesă la jocul de șah, de forma unui cap de c. (1). 4. (ZOOL.) Cal-de-mare = căluț-d-mare. 5. (ENTOM.) Calul-dracului (sau -popii) = libelulă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); (prin restricție) armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seamă de defecte). ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = persoană hărțuită, muncită de toți; problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) dintr-o situație mai bună într-una mai rea. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = o distanță nu prea mare. Calul dracului = baborniță; vrăjitoare. ♦ Compus: cal-putere = unitate de putere egală cu 75 de kilogrammetri pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1): a) aparat de gimnastică pentru sărituri; b) piesă în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă; cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului (Hippocampus).Lat. caballus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

cal m., pl. caĭ (lat. caballus, d. vgr. kabálles; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobilă). Un animal soliped domestic (maĭ rar salbatic [!]) care servește la călărie și la tras. Fig. Iron. Persoană robustă: ce cal de femeĭe! Cal de bătaĭe, motiv aparent, lucru exploatat ca să obțiĭ ceva: a-țĭ face un cal de bătaĭe dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu dracilor, om răŭ, femeĭe rea. Cal-vapor (pl. caĭ-vaporĭ) saŭ numaĭ cal, forță de 75 de chilogramometri capabilă să rîdice [!] într´o secundă o greutate de 75 de chilograme la o înălțime de 1 metru: mașină de 400 de caĭ. A vorbi caĭ verzĭ pe părețĭ, a aĭura, a abera, a vorbi lucrurĭ fantastice. A umbla după potcoave de caĭ morțĭ, a umbla după afacerĭ proaste, după cîștigurĭ irealizabile.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cal s. m., pl. cai, art. cáii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cal m. 1. animal domestic din familia solipedelor, care servă Ia tras, călărit și transport: calul de dar nu se caută după dinți (cari indică vârsta-i); fig. cal de bătaie, motiv aparent, pricină neîntemeiată: cai verzi (pe pereți), născociri mincinoase; 2. nume de animale: cal de mare, numele vulgar al hipocampului; calu dracului, numele popular al libelulei; fig. și fam. muiere rea; 3. unitate pentru evaluarea măsurei unei mașini de aburi: mașină de zece cai; 4. pl. Mold. cele două lemne cari sprijină coșul morii (aduc de o iature întru câtva cu un cap de cal): 5. scaunul cu patru picioare al dulgherului; 6. Tr. piedica la sulul dinapoi al răsboiului. [Lat. CABALLUS, cal, mai ales prost: sensurile tehnice pornesc de la ideia de «suport», calul fiind considerat și ca animal purtător de sarcini].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus).Lat. caballus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

breaz - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul breaz

breaz - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul breaz

cal - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cal

cal - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cal