Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele Boare:

BOÁRE s. f. Adiere plăcută de vânt. – Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


boáre s. f.1. Exalare, duhoare. – 2. Zăpușeală, căldură. – 3. Adiere de vînt. – Mr. boră, megl. boari. Lat. văpōrem, pronunțat normal *baporem. Trebuie să se presupună o fază intermediară asimilată *baborem, al cărei rezultat normal este *băoareboare, cf. subala(sub)suară. Semantismul este de asemenea perfect normal, cel puțin pentru primele două accepții; cea de „adiere de vînt” este numai secundară și pînă la un anume punct incertă (în ex. pe care le menționează DAR s-ar putea interpreta adesea în sens etimologic; frecvența cu care se întrebuințează expresia o boare de vînt arată că nu este posibil să se caute un etimon care să însemne de la sine „vînt”). Etimonul pe care îl propunem a fost întrevăzut de Koerting 9995, care a propus lat. vaporeus, dificil sub aspect fonetic și ca atare abandonat în general. Densusianu, Rom., XXXIII, 275, a propus lat. Bŏreās, ipoteză care, adoptată de Pascu, Beiträge, 7; Candrea; Graur, BL, V, 90 și Scriban, prezintă mari dificultăți semantice (cum am arătat, boare nu înseamnă „vînt” ci „duhoare”; pe de altă parte, implică noțiunea de „fierbinte”, cf. Dosoftei; nu-i nime să-i scape de boare, să se-ascunză de dîns la răcoare; în timp ce, dimpotrivă, Boreas este vîntul rece din nord). În fața ipotezei, lui Densusianu se ridică cea a lui Pușcariu 5 (cf. REW 1219; DAR; Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; Skok 195), care derivă pe boare de la abur, ceea ce nu este posibil din punct de vedere fonetic. Odinioară, Cipariu, Arhiv., 70, se gîndea la bg. burja, cf. bură.
Sursa: Dicționarul etimologic român

boáre s. f., g.-d. art. boárei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BOÁRE s. f. 1. Adiere de vânt lină și răcoritoare. 2. Fig. Mireasmă, parfum. – Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

boáre f., pl. borĭ (lat. bóreas, vgr. boréas, crivăț). Zefir, abureală, vînt lin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

boare f. 1. adiere: freamătul undei când boarea o răsfață BOL.; 2. răcoare plăcută. [Cf. it. dial. BORIA, vânt].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOÁRE s. f. 1. Adiere plăcută de vânt. 2. Miros plăcut, mireasmă, parfum.- Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

BOÁRE s. f. Adiere plăcută de vânt. – Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

boáre s. f.1. Exalare, duhoare. – 2. Zăpușeală, căldură. – 3. Adiere de vînt. – Mr. boră, megl. boari. Lat. văpōrem, pronunțat normal *baporem. Trebuie să se presupună o fază intermediară asimilată *baborem, al cărei rezultat normal este *băoareboare, cf. subala(sub)suară. Semantismul este de asemenea perfect normal, cel puțin pentru primele două accepții; cea de „adiere de vînt” este numai secundară și pînă la un anume punct incertă (în ex. pe care le menționează DAR s-ar putea interpreta adesea în sens etimologic; frecvența cu care se întrebuințează expresia o boare de vînt arată că nu este posibil să se caute un etimon care să însemne de la sine „vînt”). Etimonul pe care îl propunem a fost întrevăzut de Koerting 9995, care a propus lat. vaporeus, dificil sub aspect fonetic și ca atare abandonat în general. Densusianu, Rom., XXXIII, 275, a propus lat. Bŏreās, ipoteză care, adoptată de Pascu, Beiträge, 7; Candrea; Graur, BL, V, 90 și Scriban, prezintă mari dificultăți semantice (cum am arătat, boare nu înseamnă „vînt” ci „duhoare”; pe de altă parte, implică noțiunea de „fierbinte”, cf. Dosoftei; nu-i nime să-i scape de boare, să se-ascunză de dîns la răcoare; în timp ce, dimpotrivă, Boreas este vîntul rece din nord). În fața ipotezei, lui Densusianu se ridică cea a lui Pușcariu 5 (cf. REW 1219; DAR; Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; Skok 195), care derivă pe boare de la abur, ceea ce nu este posibil din punct de vedere fonetic. Odinioară, Cipariu, Arhiv., 70, se gîndea la bg. burja, cf. bură.
Sursa: Dicționarul etimologic român

boáre s. f., g.-d. art. boárei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

BOÁRE s. f. 1. Adiere de vânt lină și răcoritoare. 2. Fig. Mireasmă, parfum. – Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

boáre f., pl. borĭ (lat. bóreas, vgr. boréas, crivăț). Zefir, abureală, vînt lin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

boare f. 1. adiere: freamătul undei când boarea o răsfață BOL.; 2. răcoare plăcută. [Cf. it. dial. BORIA, vânt].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BOÁRE s. f. 1. Adiere plăcută de vânt. 2. Miros plăcut, mireasmă, parfum.- Lat. boreas.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)