Apollo, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești. Era fiul lui Zeus și al lui Leto. Pentru că Hera, din gelozie, îi refuzase Letonei un loc unde să poată naște, Poseidon a scos la iveală, din valurile mării, insula Delos (v. și Asteria). Acolo, după nouă zile și nouă nopți de chinuri, Leto a adus pe lume doi gemeni: pe Apollo și pe Artemis. Crescînd miraculos de repede, la numai cîteva zile după naștere Apollo, al cărui arc și ale cărui săgeți deveniseră temute, a plecat la Delphi, unde a ucis șarpele Python, odinioară pus de Hera s-o urmărească pe Leto și care ulterior devenise spaima întregului ținut. După aceea Apollo a înființat acolo propriul său oracol, instaurînd totodată și Jocurile Pitice. (Tot de la acest fapt provenea și denumirea purtată de zeu, aceea de Pythius). Un alt episod care i se atribuia era cel al uciderii ciclopilor: fiul lui Apollo, Asclepius, inițiat de centaurul Chiron în tainele medicinei, nu s-a mai mulțumit să vindece, ci a început să-i și învie pe cei morți. Acest fapt a atras asupra sa mînia lui Zeus, care l-a omorît cu trăsnetul său (v. și Asclepius). Îndurerat de pierderea lui și neputînd să se răzbune pe Zeus, Apollo i-a pedepsit pentru moartea fiului său pe ciclopi, ucigîndu-i, la rîndul său, cu săgețile lui. Singura vină a acestora era faptul că făuriseră trăsnetul lui Zeus. Drept pedeapsă pentru actul lui necugetat, Apollo a fost osîndit de Zeus să slujească timp de un an, ca sclav, pe un muritor. El și-a ispășit pedeapsa păzind turmele lui Admetus (v. și Admetus). Apollo a iubit numeroase nimfe și muritoare, printre care pe Daphne, Cyrene, Marpessa, Cassandra, și uneori chiar tineri ca Hyacinthus și Cyparissus (v. numirile respective). Zeul era înfățișat ca un tînăr frumos și înalt, cu o statură zveltă și impunătoare. Atributele lui erau multiple: inițial, Apollo era considerat ca o divinitate temută, răzbunătoare care, justificat sau nu, răspîndea molimi sau pedepsea cu săgeți aducătoare de moarte pe oricine-i stătea împotrivă. Era socotit totodată zeu vindecător, priceput la arta lecuirii, și tatăl lui Asclepius. Avea darul profeției, de care erau legate numeroasele lui oracole. Dintre acestea, cel mai vestit era cel de la Delphi. Se spunea că, îndrăgostit fiind de Cassandra, fiica lui Priamus, Apollo ar fi inițiat-o și pe ea în această taină (v. și Cassandra). Mai tîrziu, el a devenit zeul muzicii, al poeziei și al artelor frumoase. Era înfățișat, în această calitate, înconjurat de muze, pe muntele Parnassus. Apollo era zeul invocat de călătorii, de cei care navigau pe mare, care proteja orașele și noile construcții. Se spunea că împreună cu Alcathous ar fi ajutat la reconstruirea cetății Megara, care fusese distrusă (v. și Alcathous). În sfîrșit, Apollo era considerat ca zeu al luminii (de aici și epitetul de Phoebus) și era identificat adesea cu însuși Soarele. Era serbat în numeroase centre ale lumii grecești: la Delphi, Delos, Claros, Patara etc. Avînd, așa cum s-a arătat, un rol preponderent în mitologia greacă, Apollo a fost împrumutat de timpuriu și de alte neamuri. Era, de pildă, onorat de vechii etrusci și mai tîrziu a fost adoptat și de romani. În cinstea lui s-au instituit la Roma Ludi Apollinares, și tot acolo, pe vremea împăratului Augustus, i se aduceau onoruri deosebite.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
Apóllo v. ApóloSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită