Am găsit 19 definiții pentru cuvantul/cuvintele Ajutor, providential:

AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, -is, adjutorium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ajutór (ajutoáre), s. n.1. Sprijin. – 2. Persoană care ajută, auxiliar. – 3. Locțiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Pușcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori.Der. ajutora, vb., pe care DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *adiūtŭlāre, și Candrea al lui *adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explică prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s. f. (ajutor, asistență); ajutorință, s. f. (ajutor; contribuție impusă în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ajutor, ajutoare s. n. (pub.) donație în haine, alimente, medicamente venită din străinătate, în special după Revoluția din decembrie 1989
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

AJUTÓR1, ajutoare, s. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile). ◊ Expr. A fi de ajutor sau a veni în ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva). ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutorium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AJUTÓR2, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). – Lat. adjutorium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ajutór n., pl. oáre și urĭ (lat. adjutorium). Acțiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sări în ajutor cuĭva, a-ĭ aduce ajutor. Persoană care ajută (după fr. adjoint, adjunct, orĭ aide, ajutor): primaru și ajutoarele luĭ (nu ajutoriĭ!). Un bir numit și ajutorință (sec. 18). Ajutor! strigăt de cerut ajutor (adică: sărițĭ în ajutor, dați-mĭ ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutătoare saŭ (maĭ bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem ș. a. Cp. cu membru, meșter și șef.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ajutór1 (persoană) (rar) s. m., pl. ajutóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!ajutór2 (sprijin, persoană) s. n., pl. ajutoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ajutor n. 1. ușurare de sarcini: cheamă în ajutor pe Turci; 2. tovarăș de muncă: ajutor de primar. [Lat. ADJUTORIUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f., s.n. 1. S.m și f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secondând-o și subordonându-i-se). 2. S. n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistență acordată cuiva; ajutorință. ◊ Expr. A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaților în cazul pierderii temporare a capacității de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. adjutor, adjutorium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AJUTÓR1, ajutoare, s. n. Sprijin, asistență, participare la efortul cuiva, îndrumare (în împrejurări dificile). Marele ajutor al Uniunii Sovietice, condiție esențială pentru construirea socialismului – ajutor ideologic, politic, economic și tehnic – întărește poziția noastră față de planurile imperialiste de jaf și de înrobire și ne asigură o bază trainică de dezvoltare socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 259. ◊ L o c. adv. Cu ajutorul... = cu sprijinul..., prin intermediul... ◊ E x p r. A fi (cuiva) de ajutor sau a veni (cuiva) în ajutor = a fi de folos (cuiva). O hartă marină, atîrnată pe un perete în fața lui, îi veni în ajutor. BART, E. 270. Murgule, murguțul meu, Datu-mi-te-a taică-tău Ca să-mi fii de ajutor La nevoie și la zor.. ȚEODORESCU, P. P. 583. A da (sau a cere, rar a pune) o mînă de ajutor = a da (sau a cere etc.) sprijin. Furnalistul Ioviță începe a povesti că lor le-a fost și mai greu. Dar le-au dat o mînă de ajutor soldații sovietici. CĂLUGĂRU, O. P. 444. Face, să dai o mină, de ajutor, lui Frimu. 'GALAN, Z. R. 393 ♦ Drept bănesc acordat salariaților în caz de pierdere temporară a capacității de muncă. Ajutor de boală. Ajutor de naștere. ♦ Sprijin bănesc. ♦ Casă de ajutor reciproc v. casă. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt al celor care se află în primejdie.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AJUTÓR2, -OÁRE, ajutori, -oare, s. m. și f. Persoană care ajută alteia într-o activitate oarecare, care secundează pe un muncitor principal căruia îi este subordonat (și al cărui locțiitor este). V. adjunct. Șmecherie porni cu Badea pe tractor și cu plugul după el. În drum îl luaseră și pe ajutor, un om mai bătrîn. DUMITRIU, V. L. 130. Ca să plătească un ajutor, nu-i dădea mîna și nu avea încredere. PAS, Z. I 164. Pe cînd băiatul scîncea încă, ajutoarele îl desfăcură. SADOVEANU, O. VI 114. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. « de », rar cu elipsa prepoziției) Ajutor de maistru. Ajutor de secretar.Bela Borodina... are 19 ani și-i ajutor-inginer într-o fabrică chimică. SAHIA, U.R.S.S. 195.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

PROVIDENȚIÁL, -Ă, providențiali, -e, adj. Dat, trimis de providență; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr-o întâmplare favorabilă ieșită din comun; excepțional, deosebit. [Pr.: -ți-al] – Din fr. providentiel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PROVIDENȚIÁL, -Ă adj. Socotit ca trimis, ca dăruit de providență. [Pron. -ți-al. / cf. fr. providentiel].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROVIDENȚIÁL, -Ă adj. care aparține providenței. (< fr. providentiel)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*providențiál, -ă adj. (d. lat. providentia, providență; fr. providentiel). Care vine de la providență: ajutor, om providențial. Adv. Pin [!] providență.
Sursa: Dicționaru limbii românești

providențiál (-ți-al) adj. m., pl. providențiáli; f. providențiálă, pl. providențiále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

providențial a. care este un efect al Providenței: eveniment providențial, om providențial.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROVIDENȚIÁL, -Ă, providențiali, -e, adj. Dat, trimis de providență; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr-o întâmplare favorabilă ieșită din comun; excepțional, deosebit. [Pr.: -ți-al] – Din fr. providentiel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

ajutor - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ajutor

ajutor - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ajutor

providențial - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul providențial

providențial - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul providențial