AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai?Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
AI3 interj. V. hai.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), alb-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. allium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente, din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ÁI A-I/ s. m. mic mamifer arboricol, cu capul acoperit cu o blană moale, cenușie, din America de Sud și Madagascar. (< fr. aï)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AI s.m. (Zool.) Mamifer arboricol de talie mică, cu capul acoperit cu o blană moale cenușie, care trăiește în America de Sud și în sudul Madagascarului. [Pron. a-i. / < fr. aï < cuv. tupi].
Sursa: Dicționar de neologisme
ái (ái), s. m. – Usturoi. – Mr., megl. al’ŭ, istr. ǫlú. Lat. alium (Pușcariu 47; Candrea-Dens., 25; Rew 366; DAR); cf. alb. aj, it. aglio, prov. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, gal., port. alho. – Der. ai (var. aia), vb. (a condimenta cu usturoi); aișoară, s. f. (plantă, usturoiță); aișor, s. m. (ghiocel; crin-de-pădure; plantă); aitură, s. f. (piftie cu usturoi); aiuș, s. m. (plantă, Alium silvestre).Sursa: Dicționarul etimologic român ai1 art. v. al
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ai4 vb. v. aveá1, aveá2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
AI1 interj. v. hai2.Sursa: Dicționarul limbii române moderne AI2 interj. Exclamație care exprimă: durerea, spaima, uimirea, amenințarea.Sursa: Dicționarul limbii române moderne AI3 interj. Exclamație familiară cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? (CARAGIALE).Sursa: Dicționarul limbii române moderne AI4 s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Compuse: ai-sălbatic = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și flori galbene (Allium ochroleucum); aiul-șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și flori roșii-purpurii (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
a-i (mai) tăia din nas expr. a impune cuiva o atitudine respectuoasă, a da cuiva o lecție de bună-cuviință.Sursa: Dicționar de argou al limbii române 1) aĭ m., pl. tot așa (lat. alium și allium, it. aglio, pv. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, pg. alho). Ban. Trans. Suc. Pur, usturoĭ sălbatic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
*2) aĭ m. pl. tot așa (cuv. brazilian). Un mamifer edentat tardigrad din America de Sud numit și leneș, care strigă aĭ, de unde-ĭ și vine numele.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) aĭ interj. V. hái.
Sursa: Dicționaru limbii românești
5) aĭ interj. interogativă: Unde-aĭ fost? Aĭ? – Aĭ? Ce-aĭ zis?
Sursa: Dicționaru limbii românești
ai, s.m. – (bot.) Usturoi (Allium sativum). (Med. pop.) Utilizat în tratamentul bolilor infecțioase, afecțiuni pulmonare și hipertensiune arterială: „În sara de Anul Nou, când o însărat, am uns cu ai, am făcut cruce, pă prag și pă blănile de la uși, la casă și la grajd, să nu să apropie necurățeniile” (Memoria 2001: 12; Desești). – Lat. alium „usturoi„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ai2 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită a-i prep. + pr. (a-i da)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ai ! int. țipăt de durere sau de spaimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? - Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AI3 interj. v. hai.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AÍ5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AI1 interj. Exclamație de durere, de spaimă, de uimire sau (mai rar) de amenințare. Ai! ce-am să-i calc o dată crunt în tină [pe dușmani]. BENIUC, V. 86. Ai, săraca mîndra mea... Inima mi-o aprindea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
AI2 interj. Exclamație familiară care precedă sau urmează o întrebare, ori îi ține locul. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai ? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. Te faci că nu înțelegi, ai? CARAGIALE, O. I 52. Un glas de femeie (de-afară): Dar asta, comedie! Eftimița (cu uimire, plecîndu-se spre ușă, să asculte): Ai? CARAGIALE, O. I 98. Și l-ai omorît, ai? – Ca pe un pui de găină. FILIMON, la TDRG.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
AI3 interj. v. hai.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
AI4 s. m. (Transilv., Mold.) Usturoi. O oaie întreagă... tăiată felii... tăvălită prin seu și printr-o leacă de alifie de ai, căruia i se zice și usturoi. SADOVEANU, F. J. 659.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare).Sursa: Dicționarul etimologic român păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părútSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂREÁ, par; vb. II. Intranz. și refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparența de... ◊ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ◊ Loc. adv. Pare că = parcă1. ◊ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înțelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziție subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraș. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenția, a impune. 2. A avea impresia, a-și închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înșela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RAU, Johannes (1931-2006), om politic german. Social-democrat. Președinte al Republicii (1999-2004).
Sursa: Dicționar enciclopedic
RAU, Sir Benegal Narsing (1887-1953), jurist și om politic indian. Autorul constituțiilor din Birmania (1947) și India (1950). Înalt funcționar O.N.U.; a contribuit la încetarea focului (1953) în conflictul coreean.
Sursa: Dicționar enciclopedic
RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
rắu (rea, pl. réi, réle), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău).Sursa: Dicționarul etimologic român răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și´n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare !). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s´a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s´a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea [!] de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N´ar fi răŭ, n´aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rău1 adj. m., pl. răi; f. rea, pl. réleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rău2 s. n., art. rắul; pl. réleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RĂU, Alexandru (1900-1993, n. București), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Specialist în metalurgia oțelului și a feroaliajelor. A lucrat ca inginer în oțelăriile de la Reșița, Hunedoara, Târnăveni, Brașov, unde a inventat noi procedee de producere a oțelurilor de calitate și de îmbunătățire a proceselor tehnologice siderurgice.Sursa: Dicționar enciclopedic RĂU, Aurel (n. 1930, Josenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud), poet român. Lirică meditativă și peisagistică cu reflexe livrești („Jocul de-a stelele”, „Pe Înaltele reliefuri”, „Zeii asediați”, „Flori din cuvinte”, „Septentrion”); ediții, eseuri, traduceri.Sursa: Dicționar enciclopedic rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfașoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (în superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a râu s. n., art. rấul; pl. rấuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită râu n. 1. curs de apă ce se varsă într´un fluviu sau într´alt râu; 2. fig. torent: râuri de cântări EM. un râu falnic de lumină se revarsă peste munte AL.; 3. pl. flori cusute (în linii șerpuitoare) pe iile țărancelor. [Lat. RIVUS],
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊ Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. – Lat. rivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
ai - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul ai
ai - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul ai
ai - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ai
ai - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ai
ai - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul al
ăi - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul ăl
ai - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea
ai - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea
ai - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea
părea - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul părea
părea - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul părea
rău - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul rău
rău - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul rău
râu - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul râu
râu - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul râu
ăi - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul vrea
ăi - Formă unică - pentru cuvantul ăi
Rau - Formă unică - pentru cuvantul Rau