Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele țintă:

tíntă (-te), s. f. – (Banat) Cerneală. Germ. Tinte (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român


tíntă, -e, s.f. – Cerneală (ALR 1973: 693). – Din germ. Tinte „cerneală„, magh. tinta.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ȚÍNTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor.Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but3. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țíntă (-te), s. f.1. Cuișor, știft. – 2. Pioneză. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretenție. – 5. Stea, pată de păr alb în fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pană, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „monedă” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. țintar, s. n. (filiera fabricanților de cuie; un anumit joc de societate); țintat, adj. (cu stea în frunte); ținteș, adj. (bun ochitor); țintui, vb. (a se bate în cuie; a fixa, a imobiliza); aținti (var. ținti, aținta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita țintă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țíntă s. f., g.-d. art. țíntei; pl. țínte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țíntă f., pl. e (vsl. centa, „ban”, de unde s´a dezvoltat înț. de „cuĭ cu gămălia mare”, ca cele cu care se ornează cingătorile țărăneștĭ, apoĭ „semn de ochit”, d. got. kintus, „sfert de as”, ĭar acesta d. lat. centum „o sută”, saŭ quintus, „al cincilea”). Piron mic (1-3 c.m.). Semn în care ocheștĭ: soldațiĭ daŭ (saŭ trag) la țintă. Fig. Scop: asta mĭ-e ținta. Mică pată albă în frunte la caĭ (steĭ 2). Adv. A te uĭta țintă, a te uĭta ca la ținta de ochit, a te uĭta fix. Cu ochiĭ țintă, privind fix (țaglă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

țintă f. 1. cuiu mic; 2. scândură cu un semn negru în mijloc asupra căreia se trage cu o armă de foc: a trage la țintă; 3. mică pată albă în frunte la cai, boi; 4. fig. urmă: țintă mică de lumină; 5. fig, scop: ținta sa fu măreață. [Slav. ȚETA, ban, de unde țintă în sens de punct la joc, apoi, prin analogie, cuiu, pată ║ adv. fix: totul tace, ochiul țintă, sta poporul neclintit AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚÍNTĂ, ținte, s. f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme și mărimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapițeri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În ținte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mică pată albă pe fruntea cailor și a vitelor; stea, steluță. II. 1. Semnul sau locul în care se ochește cu o armă de foc sau cu o săgeată; p. ext. ochire, țintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atenției sau privirii cuiva. E ținta tuturor privirilor.Expr. A privi (sau a se uita) fără (de) țintă = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a căuta) țintă sau a ține (ori a sta cu) ochii țintă = a privi fix, ațintit, a fi cu ochii pironiți (la ceva). 2. Locul către care tinde să ajungă cineva. ◊ Loc. adv. Fără țintă = în neștire, razna. ♦ (Rar) Țelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, țel, obiectiv. ♦ Spațiul de deasupra porții la jocul de rugbi; but3. ◊ Teren de țintă = spațiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor porții la jocul de rugbi, din care se marchează încercările. – Din sl. centa „ban, monedă”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)