Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele țină:

TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


tínă (-ni), s. f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se folosește mai ales în Trans.Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s. f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tínă, s.f. – Noroi; pământ, lut, glod: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar 1980: 57). – Sl. tina.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

tínă f. fără pl. (vsl. rus. tina, noroĭ, bg. tinĕa; turc. ar. tin, noroĭ). Rar azĭ. Noroĭ. – În Olt. tinál, n., pl. urĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tină f. Tr. noroiu. [Slav. TINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

țină - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul ține

țină - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul ține