Am găsit 23 de definiții pentru cuvantul/cuvintele țar:

TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


tar (-ruri), s. n.1. Greutate, încărcătură. – 2. Plută, bac. Mag. tar, din sl. tovarŭ (Tiktin). Înv. și Trans., cf. tărhat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tar, -uri, s.n. – 1. Greutate, sarcină, încărcătură: „…Iar eu în acela ceas aș purcede în tar și ne-am pierde capul” (Dariu Pop 1938: 50; Fericea). 2. Sac cu grăunțe dus la moară; vipt. 3. Unitate de măsură echivalent cu două berbințe: „La împărțitul laptelui între sâmbrași se dă după fiecare cupă de lapte mulsă o bărbânță, iar după două, un tar (două berbințe)” (Morariu 1937: 72). – Magh. tar (DEX, DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

tar n., pl. urĭ (ung. tár, depozit, magazie. V. tarniță și tăroasă). Vechĭ. Sarcină, povară. O măsură de greutate. Azĭ. Mold. Rar. Persoană plicticoasă, belea: ce tar de copil !
Sursa: Dicționaru limbii românești

tar (înv.) s. n., pl. táruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tar n. povară de porumb (cât duce un cal de tarniță). [Ung. TÁR, depozit].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

tăr, tări, s.m. (reg.) sergent de stradă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚAR s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

țar (-ri), s. m.1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s. m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s. f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Țarigrad, s. m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țar s. m., pl. țari
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țar m. (rus. carĭ, d. got. káisar, care vine de la lat. Caesar, care se pronunța Káisar în ainte [!] de Hr. V. chesar). Împărat rusesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

Țar m. titlul împăratului Rusiei, al regilor Bulgariei (dela 1908) și Muntenegrului (dela 1910). [Nume de aceiaș origină cu Cezar].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

țăr int. ce imită sgomotul picurării încete și cântecul monoton al greierilor. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚÂR2, țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țâr1/țâr-țấr interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țâr2 s. m., pl. țâri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țâr m. scrumbie sărată și uscată: slab ca un țâr. [Gr. mod. TZÍROS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚÂR2, țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsíros.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)