Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele țărm:

ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


țărm (-muri), s. n. – Mal, coastă, rivieră. – Var. înv. țărmure. Lat. termĕn (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlusțărmur (Pușcariu 1715; cf. Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări nr. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. țămuri (Byck-Graur 28). Der. țărmuri, vb. (a limita); nețărmurit, adj. (infinit, fără limite); țărmuros, adj. (stîncos, abrupt).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țărm s. n., pl. țắrmuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s´a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s´a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu arm și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țărm n. V. țărmure.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)