Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele țăran:

TARÁN s.n. armă folosită de popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, alcătuită dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. [Pl. -nuri. / < fr. taranche].
Sursa: Dicționar de neologisme


TARÁN s. n. armă la popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. (< fr. taranche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țărán s. m., pl. țăráni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țărán, -că s. (d. țară). Locuitor de la țară (saŭ și de la marginea orașuluĭ) din clasa de jos. Fig. Om necĭoplit, mojic: nu fi țăran ! Trans. Cîmpean. – Țăranu nostru e bun, dar și viclean. Gorki îl caracterizează așa pe cel din Rusia: „Țăranu nu e blînd și nu ĭubește adevăru și dreptatea. E un realist sever și șiret care, cînd e vorba de interesele luĭ, afectează admirabil simplicitatea. Pin [!] natura luĭ nu e prost și o știe prea bine” (VR. 1926, 2-3, 369). V. clăcaș, moșnean, răzăș, sătean, vecin; boĭer.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țăran m. 1. om dela țară; 2. fig. om grosolan.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚĂRÁN, țărani, s. m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean. – Țară + suf. -an.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)