Am găsit 3 definiții pentru cuvantul/cuvintele țîță:

țíță, V. țîță.
Sursa: Dicționaru limbii românești


țîță (-țe), s. f.1. Sîn, mamelă. – 2. Uger. – 3. Celulă de matcă la stup. – 4. (Arg., adj.) Perfect, excelent. – Var. înv. țiță. Mr. țîță, megl. țǫță, istr. țițe. Creație expresivă, poate anterioară rom., cf. lat. titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu, 1742; REW 8759), cf. it. tetta, fr. tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvînt de legat de lat. titus „porumbel” (Isidoro, XII, 7, 62), cf. napol. teta „găină”. Totuși, lat. nu este unica explicație posibilă, deoarece cuvîntul aparține limbajului infantil indoeurop.; gr. τιτθός „țîță”, τίτθη „doică”, alb. sisë, cicë, it. coiccia, zitta, sl. susŭ, cica, sb., cr. sisa, pol. cyc, germ. Zitze, etc. Explicația prin sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Domaschke 92) este mai puțin probabilă. Este vorba neîndoielnic de o creație expresivă proprie rom., care coincide desigur cu alte formații similare. Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (țîțîi), cea de obiect ascuțit (țuț), cea de supt (țugu, țață) sau mai probabil, fiind vorba de creații spontane, toate trei la un loc. Uz general (ALR, I, 227). – Der. țîțoasă, adj. (cu sînii mari).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țî́ță și (maĭ vechĭ) țíță f., pl. e (lat. pop. tĭtia, carne, vgr. titthe, doĭcă, titthós, gurguiu țîțeĭ; it. retta, pv. cat. sp. pg. teta, fr. tette, gurguĭu țîțeĭ. Rom. țîță presupune un latin *tĭtia, de unde și it. zizza, rudă cu germ. zitze, vgerm. titta, germ. de jos titte, ol. tet, țița. D. rom. vine bg. cica. V. țîșînă, țițeĭ, ațîț). Fam. Mamelă, organu care secretează laptele la femeĭe (și care, maĭ turtit și fără să dea lapte, există și la bărbat). A da țiță, a alăpta. A suge țîță, a fi alăptat. Copil de țîță, prunc care suge țîță. Fig. Ridicătură, înălțătură de pămînt: de pe țîță se vedea tot satu. Numirĭ de plante: țîța capreĭ saŭ a vaciĭ, un fel de strugurĭ cu boabe lungĭ. Țița vaciĭ (Munt.), cĭoboțica cuculuĭ, o plantă primulacee. Țîța oiĭ (Mold.), degetar.
Sursa: Dicționaru limbii românești