Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele țânc:

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TANC s.n. 1. Car de luptă blindat și înarmat puternic (cu mitraliere, tunuri etc.), având roțile montate pe șenile. 2. Rezervor din tablă de oțel pentru diferite lichide. ♦ Vagonet metalic de o tonă. ♦ Tanc petrolier = navă comercială destinată transportului produselor petroliere. [< engl., fr. tank, germ. Tank].
Sursa: Dicționar de neologisme

TANC s. n. 1. autovehicul de luptă blindat și înarmat puternic, cu roțile pe șenile. 2. rezervor, din tablă de oțel, etanș, pentru diferite lichide. 3. vagonet metalic de o tonă. 4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză2 (3). (< fr., engl. tank, germ. Tank)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

tanc (táncuri), s. n.1. Rezervor. – 2. Car de luptă. Fr. (engl.) tank.Der. tanchist, s. m. (militar într-o unitate de tancuri).
Sursa: Dicționarul etimologic român

*tanc n., pl. urĭ (după numele ingineruluĭ Englez Tom Tanc Burral, care a inventat un mecanizm [!] pin [!] care mașinile agricole înving accidentele terenuluĭ arat. Gîndindu-se la aceste mașinĭ, lucrătoriĭ din Tethford, în comitatu Norfolk [Anglia1, aŭ dat numele de tanc automobiluluĭ chĭurasat pe care l-a inventat căpitanu de artilerie Bentley, tot Englez [† 1939] pe cînd călătorea pin [!] regiunile sălbatice ale Africiĭ). Mare și greoaĭe saca de dus petrol saŭ și apă. Mar. Rezervoriŭ de apă într´o corabie. Șlep de dus petrol. Arm. Automobil chĭurasat care trece ușor peste hopurĭ, numit și car de luptă (saŭ de asalt).
Sursa: Dicționaru limbii românești

tanc s. n., pl. táncuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. ◊ Tanc amfibiu = tanc care se poate deplasa și pe apă. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (În loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețisor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚANC3, țancuri, s. n. (Reg.) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țanc (-curi), s. n.1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var. lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s. f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țanc1/țanc-țánc interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) țanc n., pl. urĭ (mgerm. zanke, ngerm. zinke, colț, pisc). Stîncă ascuțită (pe care cresc brazĭ piticĭ): țancurĭ ascuțite ĭes (pop. ĭese] din adîncurile pădurilor (Vlah. Rom. Pit. 150), se arătaŭ pe țancurĭ goale făpturĭ de pe tarîmurile de dedesupt [!] (Sadov. Univ. 24 Apr. 1913, 1, 7). Băț crestat de măsurat lichidele´ntr´un vas (maĭ ales laptele). Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc. La țanc, exact, potrivit, la timp. Mold. Vechĭ (țenchĭ, pl. urĭ). Hotar, limită: țenchĭu vĭețiĭ. Din țenchĭ în țenchĭ, din loc în loc. V. cheanț.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) țanc interj. Țac. V. zang.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

țanc n. Mold. stâncă: țancurile Toancelor. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (în loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚANC3, țancuri, s. n. (Reg.) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

țânc (fam.) s. m., pl. țânci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)