Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele țâc:

TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


TAC2, tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu2. – Din ngr. tákos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

tac (-curi), s. n. – Baston de biliard. Ngr. τάϰος (Candrea), probabil din it. tacca sau creație expresivă, ca sp. taco.
Sursa: Dicționarul etimologic român

tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac.Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) tac n., pl. urĭ (sîrb. tak, a. î. Cp. cu toc 2). Baston cu care izbeștĭ bilele la biliard. – Mold. achiŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.
Sursa: Dicționaru limbii românești

tac1/tac-tác interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tac2 s. n., pl. tácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tac ! int. indică un sgomot regulat ce se reînnoește la intervale egale: tac-tac-tac ! [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

tac n. baston de lovit bilele în jocul de biliard. [Vorbă de aceeaș origină cu cea precedență].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

TAC2, tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu2. – Din ngr. tákos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic.Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țac/țac-țác interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm [!]. V. țanc 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țac ! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac ! [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

tac - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul tăcea

tac - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul tăcea

tac - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul tăcea