Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele știr:

stir (-ruri), s. n. – (Bucov.) Prosop, cîrpă. Rus. stirati, steretĭ „a șterge, a scutura”.
Sursa: Dicționarul etimologic român


ȘTIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificată, cu flori verzi dispuse în ghemulețe rotunde și cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreaptă, solidă și păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, și care servește ca nutreț pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele roșii și florile purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri, folosită ca plantă ornamentală (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. štir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

știr1, știruri, s.n. (reg.) 1. lanț. 2. (în forma: șpir) fiecare dintre cele două lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

știr2, s.n. (reg.) grămadă de trunchiuri.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

știr3 s.n. (reg.; în expr.) a lua de-a știrul = a lua la purtare (hainele).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

știr4, -ă, adj. (înv. și pop.; mai ales despre femelele animalelor și despre femei) steril, sterp; (despre plante) neroditor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

știr5, -ă, adj. (înv.) acru.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

știr (-ri), s. m. – Amarant (Amarantus blitum, A. retroflexus, A. sanguineus). – Mr. știr. Sl. štirŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 44), cf. bg., sb., ceh. štir, tc. iștir.Der. știri, vb. refl. (Mold., a avea gîtul uscat); știros, adj. (acid, acerb).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) știr m. ca plantă și n. ca aliment (bg. sîrb. štir). O buruĭană pe ale căreĭ frunze țăraniĭ le pun în borș (amarantus). Fig. Borș (cĭorbă) de știr, lucru prost: de departe trandafir, ĭar de aproape borș de știr !
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) știr, -ă adj. (ngr. stiros, vgr. steîros, sterp, de unde și bg. štir, sterp. Cp. și cu vsl. štir, întreg. V. sterp 2). Vest. Sterp: oĭ știre.
Sursa: Dicționaru limbii românești

știr, -uri, (șpir), s.n. – Lanț (Lenghel 1979; Hotea 2006). Atestat doar în Maramureș. – Et. nec. (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

știr s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

știr m. plantă ale cării frunze ovale țăranul le mănâncă gătite cu borș, mai ales în zilele de post (Amarantus frumentaceus): știrul e o varietate de amarant. [Șerb. ȘTIR].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘTIR s. m. Numele a trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificată, cu flori verzi dispuse în ghemulețe rotunde și cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tupina dreaptă, solidă și păroasă, cu flori verzi, mărunte, reunite într-un spic ca un fel de pămătuf la vârful ramurilor, și care servește ca hrană pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele roșii și florile purpurii, dispuse în ghemulețe rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi și subțiri, folosită ca plantă ornamentală (Amaranthus paniculatus). – Din bg., sb. štir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)