Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele șișcă:

ȘÍȘCĂ s. f. (Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din ucr. sička.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


șíșcă3 s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șíșcă4 s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ȘÍȘCĂ2, șiște, s. f. (Reg.) Vrăjitoare. – Comp. sb. šiška „hârcă”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

șíșcă (-ci), s. f. – (Trans.) Vrăjitoare. Sb. šiška, din sb. šuškati „a bombăni” (Cihac, II, 389; Tiktin). – Der. șișcoi, s. m. (Trans., vrăjitor); șișcărie, s. f. (Trans., vrăjitorie); șișcav, adj. (Trans., Olt., sîsîit); șișcăvi, vb. (a sîsîi). Șiștav, adj. (atrofiat, ofilit), der. șiștăvi, vb. refl. (a se atrofia; a se strînge, a se reduce) ar putea fi același cuvînt, deși semantic nu este clar (după Scriban, din bg. šiškav „corpolent”, spunîndu-se la început, despre grîul cu paie multe și spic sărac); cf. sitav, adj. (micșorat, împuținat), în Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect; sitivi, vb. (a striga în gura mare), pe care Cihac, II, 345, îl lega de sl. sipnąti „a răguși”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘÍȘCĂ1 s. f. (Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. – Ucr. sička.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șíșcă f., pl. ca ceașcă (rus. sĭečka, cuțit de tăĭat varza, paĭe tocate. V. săcĭ). Mold. Tocătoare, mașină de tocat paĭe, cocenĭ ș. a. Tocătura făcută cu această mașină. – Și șișcórniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șíșcă f., pl. ca ceașcă (sîrb. šiškati, a adormi, šuškati, a șopti, a murmura, a boscorodi, pin [!] aluz. la vorba vrăjitoarelor). Trans. Munt. vest. Vrăjitoare. V. bahorniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. șíștii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șișcă f. paie tocate. [Rus. SIEČKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șișcă f. Tr. vrăjitoare bătrână. [Abstras din rus. ȘIȘKATI, a șopti: babele șoptesc fermecele (căci, rostite pe înțeles, ele și-ar pierde eficacitatea)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘÍȘCĂ s. f. (Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din ucr. sička.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘÍȘCĂ s. f. (Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din ucr. sička.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șíșcă3 s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șíșcă4 s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

ȘÍȘCĂ2, șiște, s. f. (Reg.) Vrăjitoare. – Comp. sb. šiška „hârcă”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

șíșcă (-ci), s. f. – (Trans.) Vrăjitoare. Sb. šiška, din sb. šuškati „a bombăni” (Cihac, II, 389; Tiktin). – Der. șișcoi, s. m. (Trans., vrăjitor); șișcărie, s. f. (Trans., vrăjitorie); șișcav, adj. (Trans., Olt., sîsîit); șișcăvi, vb. (a sîsîi). Șiștav, adj. (atrofiat, ofilit), der. șiștăvi, vb. refl. (a se atrofia; a se strînge, a se reduce) ar putea fi același cuvînt, deși semantic nu este clar (după Scriban, din bg. šiškav „corpolent”, spunîndu-se la început, despre grîul cu paie multe și spic sărac); cf. sitav, adj. (micșorat, împuținat), în Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect; sitivi, vb. (a striga în gura mare), pe care Cihac, II, 345, îl lega de sl. sipnąti „a răguși”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ȘÍȘCĂ1 s. f. (Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. – Ucr. sička.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

2) șíșcă f., pl. ca ceașcă (rus. sĭečka, cuțit de tăĭat varza, paĭe tocate. V. săcĭ). Mold. Tocătoare, mașină de tocat paĭe, cocenĭ ș. a. Tocătura făcută cu această mașină. – Și șișcórniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șíșcă f., pl. ca ceașcă (sîrb. šiškati, a adormi, šuškati, a șopti, a murmura, a boscorodi, pin [!] aluz. la vorba vrăjitoarelor). Trans. Munt. vest. Vrăjitoare. V. bahorniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. șíștii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șișcă f. paie tocate. [Rus. SIEČKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șișcă f. Tr. vrăjitoare bătrână. [Abstras din rus. ȘIȘKATI, a șopti: babele șoptesc fermecele (căci, rostite pe înțeles, ele și-ar pierde eficacitatea)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘÍȘCĂ s. f. (Reg.) Tocătură de paie sau de coceni folosită pentru hrana vitelor. – Din ucr. sička.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)