Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele șerb:

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


șerb (-bi), s. m.1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus ([Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo.Der. șerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situația de șerb), din lat. sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874); șerbie (var. șerbire), s. f. (sclavie; servitute); ș(e)arbă, s. f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s. f.; serviabil, adj.; serviciu, s. n.; servietă, s. f.; servil, adj.; servilism, s. n.; servitor, s. m.; servitoare, s. f.; servitudine, s. f. Serv (var. servus), s. m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s. n., din fr. dessert; deservant, s. m. (econom). Șervet, s. n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. șărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluție fonetică greșit explicată, cf. it. salvettamag. szalvetaTrans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.
Sursa: Dicționarul etimologic român

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n´avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șerb s. m., pl. șerbi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șerb m. 1. cel ce nu se bucură de libertatea personală; 2. în evul-mediu (la noi până deunăzi), cel alipit pământului și care nu putea dispune nici de persoana nici de munca sa: șerbii se numiau în Muntenia rumâni, în Moldova vecini și în Ardeal iobagi. [Lat. SERVUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (în Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)