Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele șart:

SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SART s.n. Frânghie care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. [Pl. -turi. / < it. sarta].
Sursa: Dicționar de neologisme

SART s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

sart (-te), s. n. – Odgon. It. sarte (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

sart s. n., pl. sárturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sart n., pl. urĭ (it. sarte, sartie). Mar. Pl. Funiile care leagă catargu de copastie și care pot avea și trepte (adică pot fi întrebuințate și ca scărĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SART s.n. Frânghie care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. [Pl. -turi. / < it. sarta].
Sursa: Dicționar de neologisme

SART s. n. (mar.) parâmă care servește la fixarea și întărirea catargelor de bordurile navei. (< it. sartia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

sart (-te), s. n. – Odgon. It. sarte (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

sart s. n., pl. sárturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sart n., pl. urĭ (it. sarte, sartie). Mar. Pl. Funiile care leagă catargu de copastie și care pot avea și trepte (adică pot fi întrebuințate și ca scărĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

SART, sarturi, s. n. Odgon de oțel sau de cânepă care servește la fixarea laterală a catargelor și la prinderea scărilor pentru urcarea pe acestea. – Din it. sarta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘART1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șart, șárturi, s.n. (pop.) 1. rânduială, uzanță; tradiție, datină. 2. rost, socoteală, tâlc, noimă. 3. (în loc. adv.) pe șart = în ordine, pe rând, metodic. 4. (înv.) dispoziție, hotărâre, stipulație; convenție, învoială.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șart (șárturi), s. n.1. Rînduială, regulă, tradiție. – 2. Sens, logică. Tc. (arab.) șart (Șeineanu, II, 335; Meyer 399; Lokotsch 1861), cf. alb., sb. sart.
Sursa: Dicționarul etimologic român

șart interj. – Imită zgomotul produs de o lovitură cu palma. – Var. jart. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

șart n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] șart, condițiune, învoială, tratat; sîrb. alb. šart). Condițiune, articul [!] de tratat (Vechĭ). Rînduĭală, ordine, rost: toate-s cu șartu lor, după șartu lor. A vorbi cu șart orĭ fără șart, a vorbi cum se cuvine orĭ prost. Pe șart, pe rînd, în ordine. – Vechĭ și șuruturĭ (pl. arabic šurut) = șarturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șart1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șart2 (înv.) s. n., pl. șárturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șart ! int. exprimând efectul lovirii cu palma. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

șart n. 1. pop. rândueală: aici toate sunt cu șartul lor ISP.; 2. rost, noimă: vorbă fără șart. [Vechiu-rom. șart, condițiune, pont = turc. ȘART, învoeală, tractat, articol de tractat].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘART1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘART2, șarturi, s. n. 1. Rânduială, uzanță, tradiție, datină. 2. Rost, socoteală, tâlc. ◊ Loc. adv. Pe șart = în ordine, pe rând. – Din tc. șart.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)