Am găsit 34 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ăi:

AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai?
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AI3 interj. V. hai.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), alb-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum). – Lat. allium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente, din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁI A-I/ s. m. mic mamifer arboricol, cu capul acoperit cu o blană moale, cenușie, din America de Sud și Madagascar. (< fr. )
Sursa: Marele dicționar de neologisme

AI s.m. (Zool.) Mamifer arboricol de talie mică, cu capul acoperit cu o blană moale cenușie, care trăiește în America de Sud și în sudul Madagascarului. [Pron. a-i. / < fr. < cuv. tupi].
Sursa: Dicționar de neologisme

ái (ái), s. m. – Usturoi. – Mr., megl. al’ŭ, istr. ǫlú. Lat. alium (Pușcariu 47; Candrea-Dens., 25; Rew 366; DAR); cf. alb. aj, it. aglio, prov. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, gal., port. alho.Der. ai (var. aia), vb. (a condimenta cu usturoi); aișoară, s. f. (plantă, usturoiță); aișor, s. m. (ghiocel; crin-de-pădure; plantă); aitură, s. f. (piftie cu usturoi); aiuș, s. m. (plantă, Alium silvestre).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ai1 art. v. al
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ai4 vb. v. aveá1, aveá2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

AI1 interj. v. hai2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AI2 interj. Exclamație care exprimă: durerea, spaima, uimirea, amenințarea.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AI3 interj. Exclamație familiară cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? (CARAGIALE).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AI4 s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Compuse: ai-sălbatic = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și flori galbene (Allium ochroleucum); aiul-șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și flori roșii-purpurii (Allium scorodoprasum). – Lat. alium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

a-i (mai) tăia din nas expr. a impune cuiva o atitudine respectuoasă, a da cuiva o lecție de bună-cuviință.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) aĭ m., pl. tot așa (lat. alium și allium, it. aglio, pv. alh, fr. ail, cat. all, sp. ajo, pg. alho). Ban. Trans. Suc. Pur, usturoĭ sălbatic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) aĭ m. pl. tot așa (cuv. brazilian). Un mamifer edentat tardigrad din America de Sud numit și leneș, care strigă aĭ, de unde-ĭ și vine numele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) aĭ interj. V. hái.
Sursa: Dicționaru limbii românești

5) aĭ interj. interogativă: Unde-aĭ fost? Aĭ? – Aĭ? Ce-aĭ zis?
Sursa: Dicționaru limbii românești

ai, s.m. – (bot.) Usturoi (Allium sativum). (Med. pop.) Utilizat în tratamentul bolilor infecțioase, afecțiuni pulmonare și hipertensiune arterială: „În sara de Anul Nou, când o însărat, am uns cu ai, am făcut cruce, pă prag și pă blănile de la uși, la casă și la grajd, să nu să apropie necurățeniile” (Memoria 2001: 12; Desești). – Lat. alium „usturoi„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ai2 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ai3 (usturoi, mamifer) (reg., rar) s. m., pl. ai, art. áii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a-i prep. + pr. (a-i da)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ai ! int. țipăt de durere sau de spaimă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AI1 interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AI2 interj. (Fam.) Exclamație cu sens interogativ. Te faci că nu înțelegi, ai? - Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AI3 interj. v. hai.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AI4, ai, s. m. (Reg.) Usturoi. ◊ Ai sălbatic = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, cu frunze lunguiețe și cu flori galbene (Allium ochroleucum), roz (Allium paniculatum), albe-verzui sau roșietice (Allium oleraceum). Aiul șarpelui = plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina în formă de spirală și cu flori roșii-purpurii dispuse în umbele, folosită în alimentație (Allium scorodoprasum).Lat. alium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

5 s. m. Mic mamifer arboricol cu mișcări lente din America de Sud și Madagascar (Danbontonia madagascarensis). – Din fr. aï.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AI1 interj. Exclamație de durere, de spaimă, de uimire sau (mai rar) de amenințare. Ai! ce-am să-i calc o dată crunt în tină [pe dușmani]. BENIUC, V. 86. Ai, săraca mîndra mea... Inima mi-o aprindea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AI2 interj. Exclamație familiară care precedă sau urmează o întrebare, ori îi ține locul. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai ? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. Te faci că nu înțelegi, ai? CARAGIALE, O. I 52. Un glas de femeie (de-afară): Dar asta, comedie! Eftimița (cu uimire, plecîndu-se spre ușă, să asculte): Ai? CARAGIALE, O. I 98. Și l-ai omorît, ai? – Ca pe un pui de găină. FILIMON, la TDRG.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AI3 interj. v. hai.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AI4 s. m. (Transilv., Mold.) Usturoi. O oaie întreagă... tăiată felii... tăvălită prin seu și printr-o leacă de alifie de ai, căruia i se zice și usturoi. SADOVEANU, F. J. 659.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

Forme flexionare:

ai - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul al

ăi - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul ăl

ai - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea

ai - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea

ai - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul avea

ăi - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul vrea