Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele învești:

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


INVESTÍ vb. tr. a face o investiție. (< fr. investir, lat. investire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

INVESTÍ vb. IV. tr. 1. (Ec.) A plasa, a aloca un fond, un capital într-o întreprindere. 2. V. învesti. [P.i. -tesc. / < fr. investir, it. investire].
Sursa: Dicționar de neologisme

investí (a ~) (a plasa capital) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. investésc, imperf. 3 sg. investeá; conj. prez. 3 să investeáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

investì v. 1. a pune în posesiunea unui titlu, a unei demnități; 2. a împresura din toate părțile cu armata.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

INVESTÍ, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].
Sursa: Dicționar de neologisme

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înves­tésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 învesteáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

înveștí vb. IV (reg., înv.) V. învește.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem„. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește), (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ÎNVEȘTÍ vb. IV. v. învește.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

înveștí vb. IV (reg., înv.) V. învește.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

înveștí (înveștésc, înveștít), vb. – A îmbrăca, a acoperi, a înveli, a înfășura. – Var. învește, part. învăscut. Mr. învescu, megl. anvescu, istr. mnescu. Lat. (in)vestῑre (Candrea-Dens., 898; REW 4531; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), Înv., se păstrează încă în vorbirea pop. din Trans. de Nord (Pop, Dacor., VIII, 68) și Bucov. Conj. oscilează între formele învăsc, învesc, înveștesc. Este dublet al lui investi, vb. (a face o investiție; a bloca, a asedia), din fr. investir.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÎNVEȘTÍ vb. IV v. învește.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

înveștí, vb. tranz., refl. – (înv.) A (se) îmbrăca, a (se) înveșmânta: „Ce-i mai bun ca oaia bună? / Că te-nvește, te hrănește” (Bârlea 1924 I: 166). Termenul e atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „să ne nevoim de să ne înveaștem„. La cronicari: „Înveștitu-te-ai cu lumină” (Coresi, Ps. 282); „Te scoală de te-nveaște și te-ncinge” (Dosoftei, VS 116/2). „Această formă a ieșit din uz prin sec. XIX, cu excepția ariilor laterale, după cum dovedesc textele populare maramureșene, supraviețuind, în special, participiul învăscut (de la învește), (v. Limba română, nr. 5 / 1960, 11). – Lat. investire „a (se) îmbrăca, a (se) acoperi, a (se) înveli” (Felecan 2011).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

ÎNVEȘTÍ vb. IV. v. învește.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

învești - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul învește

învești - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul învește