Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele întreg:

ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


întrég (întreágă), adj.1. Teafăr, sănătos. – 2. Neatins, din care nu lipsește nimic. – 3. Ferm, integru. – 4. Complet, tot, din care nu s-a luat nimic. – 5. (S. n.) Număr întreg. – 6. (S. n.) Totalitate, ansamblu. – Mr. (î)ntreg, megl. antreg, istr. ăntreg. Lat. integrum (Diez, I, 238; Pușcariu 892; Candrea-Dens., 886; REW 4479; DAR), cf. it. intero (piem. intręk, ligur. intriegu, v. sard. intreu), v. fr. entre „robust”, (Morawski, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, p. 305), fr. entier, sp. entero, port. enteiro. Pentru schimbarea de accent, cf. Rosetti, I, 51. Este dublet al lui integru, adj., din același etimon lat. (sec. XIX). Der. neîntreg, adj. (incomplet; fricos); întregime, s. f. (totalitate, integritate); întregie, s. f. (înv., integritate); întregiune (var. întregăciune, întregătate), s. f. (înv., integritate, plenitudine); întregi, vb. (a completa; a sfîrși, a termina); întregitor, adj. (care întregește).
Sursa: Dicționarul etimologic român

întrég, -eágă adj., pl. m. și f. egĭ (lat. ĭntéger, -gra, -grum, îld. integer, d. in, ne, nu, și tag din táctus, atins, adică integer = intáctus, intact; it. intéro, fr. entier, sp. entero, pg. enteiro. V. integru). Deplin, complet, căruĭa nu-ĭ lipsește nimic, tot: o zi întreagă, țara întreagă saŭ întreaga țară, poporu întreg saŭ întregu popor (fals: întreg poporu). Fig. Neatins, nevătămat: onoare întreagă. Sănătos (maĭ ales la minte): om întreg. Aritm. Număr întreg, compus din unitățĭ întregĭ (nu din fracțiunĭ), ca 19, 150, 1000 ș. a. S. m. Un întreg, un număr întreg. S. n. fără pl. Întregu e maĭ mare de cît [!] partea, totalitatea e maĭ mare de cît fracțiunile: poporu în întregu luĭ, în întregimea luĭ, în totalitate. Pe de-a întregu (fam.), în întregime. Adv. Întreg, în întregime, integral: a plăti întreg.
Sursa: Dicționaru limbii românești

întrég adj. m., f. întreágă, g.-d. art. întrégii; pl. m. și f. întrégi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

întreg a. 1. cărui nimic nu-i lipsește: o zi întreagă; număr întreg, în opozițiune cu fracțiunea; 2. fig. sănătos (la cap sau la minte): om întreg. [Lat. INTEGRUM]. ║ n. totalitate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (Mat.; substantivat, m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic. 2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet. 4. (Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. – Lat. integer, -gra.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)