Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele întorsătură:

ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


întorsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu întoarceriĭ, modu de a te întoarce, de a ocoli, de a te răsuci: trăsura s´a răsturnat la o întorsătură, pisica a scăpat de cîne [!] pin [!] cîteva întorsăturĭ, acest dansator are întorsăturĭ elegante, acesta face o poezie dintr´o întorsătură de condeĭ. Variațiune în vorbă, stil, cîntec: întorsăturile cînteculuĭ privighitoriĭ [!] (V. vers). Modu de a te întoarce, de a prezenta lucrurile: a da o întorsătură originală ideilor tăle [!], a da o întorsătură ridiculă vorbelor cuĭva. Modu cum se prezentă [!]: afacerea ĭa o întorsătură gravă (V. turnură).
Sursa: Dicționaru limbii românești

întorsătúră s. f., g.-d. art. întorsătúrii; pl. întorsătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

întorsătură f. mod de a dispune vorbele sau cugetările.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); întorsură (1), cot (I 2). ◊ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors2 + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)