Am găsit 2 definiții pentru cuvantul/cuvintele întîi:

întîi num.1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu.Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, și propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Pușcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *anteveniumîntîniu, ca în textele din sec. XVI și astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puțin probabilă. Întîi se folosește invariabil ca adv.; ca pron. și adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greșită și se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiași, adj. (prima), rar, se folosește numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeași; întîietate, s. f. (prioritate, anterioritate, precedență); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).
Sursa: Dicționarul etimologic român


întî́ĭ (vest) și întắĭ (est), -ĭe, num. ordinal (lat. *antáneus, d. ante, înainte. V. ainte). Prim, care e în aintea tuturor în timp, loc, ordine saŭ valoare: ziŭa ´ntîĭa, banca ´ntîĭa, regimentu ´ntîĭ saŭ întîĭa zi, întîĭa bancă, întîĭu regiment. Zi întîĭ (îld. întîĭe, ceĭa ce nu se zice), ziŭa ´ntîĭa a luniĭ: azĭ avem zi întîĭ, sîntem la întîĭ (îld. zi întîĭ) a luniĭ. Se zice: clasa´ntîĭa.Întîĭa dată și (maĭ urît) întîĭașĭ dată, întîĭa oară, prima oară. – Cel (cea, ceĭ, cele) dintîĭ (de întîĭ), întîĭu, primu (maĭ ales în rang orĭ valoare). acest elev e cel dintîĭ (saŭ întîĭu) din clasa luĭ, huĭetu a ajuns pînă la cele dintîĭ (saŭ întîĭele) santinele. Adv. întîĭ, maĭ întîĭ, (fam.) maĭ întîĭ și´ntîĭ și dintru´ntîĭ (Mold. dintro´ntăĭ), la început, în ainte [!] de toate: întîĭ cugetă, și pe urmă fă. Întîĭa oară: cînd am strigat întîĭ n´aĭ auzit. Dintru´ntîĭ maĭ înseamnă și „de la început, din capu loculuĭ”: eŭ am observat dintru´ntîĭ că drumu e răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești