Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele înstrăinare:

ÎNSTRĂINÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. [Pr.: -stră-i-. Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÎNSTRĂINÁRE (‹ înstrăina) s. f. 1. Acțiunea de a (se) înstrăina. 2. (Dr.) Transmitere, prin act juridic ori prin efectul legii, a dreptului de proprietate sau a altor drepturi; alienare. 3. (FILOZ.) Noțiune care înglobează diferite fenomene de dezumanizare, caracteristice societății contemporane; transformarea produselor activității omenești, inclusiv a relațiilor și instituțiilor sociale, în forțe reificate, străine și ostile omului; depersonalizarea oamenilor, izolarea indivizilor unii de alții și a individului de societate, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea iluzorie, denaturată a realității etc.; alienare. 4. (REL.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială și renunță la drepturile sale civile pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

înstrăináre (-stră-i-) s. f., g.-d. art. înstrăinắrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

înstrăinare f. Jur. transferarea unei proprietăți: înstrăinarea bunurilor Statului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNSTRĂINÁRE s,f. Acțiunea de a (se) înstrăina și rezultatul ei. ♦ (Rel.) Acțiunea călugărului care părăsește deliberat viața socială pentru a se consacra definitiv, în mănăstire sau în pustnicie, rugăciunii și slujirii lui Dumnezeu. [Pr.: -stră-i-.Var.: înstreináre s. f.] – V. înstrăina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

înstrăinare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul înstrăina