Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele îneca:

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

înecá (înéc, înecát), vb.1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A dispărea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiți, a i se pune un nod în gît. – Var. neca.Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca și în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine și pisică prin înecare, și, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnați prin același procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” și „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghițit, tare; varietate de pere și de prune); înecătură, s. f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundație); înecăciune, s. f. (înv., asfixie; înv., inundație); înec, s. n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).
Sursa: Dicționarul etimologic român

înecá (a ~) vb., ind. prez. 3 îneácă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

înecà v. (activ) 1. a face să piară în apă sau în alt lichid; 2. a inunda, a acoperi peste tot (vorbind de lichide): ploile au înnecat câmpiile; 3. a înnăbuși: fumul mă înneacă; 4. fig. a alunga: a-și înneca amarul în vin. ║ (reciproc) 1. a muri în apă (cu sau fără voie): s’a înnecat în Dunăre; 2. a se opri trecerea pe gât: mâncând s’a înnecat; 3. a fi podidit: a se înneca în lacrimi. [Lat ENECARE, a ucide (medieval: a ucide prin apă = a înneca)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ◊ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ◊ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ◊ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)