Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele îndemna:

ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


îndemná (îndémn, îndemnát), vb.1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a mișca. – 5. A exorta, a înflăcăra. – 6. (Refl.) A se hotărî. – 7. (Refl.) A se mulțumi, a se simți bine. – Mr. îndemn. Origine incertă. Se consideră în general (Pușcariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna „a conduce” sau fr. emmener. Această explicație, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificilă din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în poziție forte în prezent eu *indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede că îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Dacă primele două sensuri, care astăzi apar înv., sînt originare este posibil să fie vorba despre lat. dignāri „a binevoi”, sau „a face vrednic, a face apt”, de unde apoi „a pune în situația de a face” ceea ce indică vb. următor (cf. Coresi, îndemnă Hristos ucenicii să între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signumsemn; în- trebuie să fie pref. factitiv adăugat tîrziu. Der. îndemn, s. n. (invitație, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnătură, s. f. (înv., stimul); îndemnător, adj. (animat, stimulant).
Sursa: Dicționarul etimologic român

îndemná (a ~) vb., ind. prez. 3 îndeámnă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

îndemnà v. 1. a îmboldi, a grăbi să meargă: îndemnați înainte! CR.; 2. a împinge la, a excita; 3. fig. a sfătui. [Lat. INDE și MINARI, a îmboldi].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva să facă ceva, a chema la o acțiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulări); a se hotărî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta trăgând. – Lat. *indeminare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

indemna - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul indemn

indemnă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul indemn