Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele înconjura:

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjór.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


înconjurá (încónjur, înconjurát), vb.1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur.Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).
Sursa: Dicționarul etimologic român

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 încon­joáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: înconjúr.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjór.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

înconjurá (încónjur, înconjurát), vb.1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur.Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).
Sursa: Dicționarul etimologic român

!înconjurá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjór, 3 înconjoáră; conj. prez. 3 încon­joáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: înconjúr.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)