Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele încercare:

ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință. primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


încercáre și (vechĭ) cercáre f., pl. ărĭ. Facerea uneĭ probe: încercarea uneĭ mașinĭ. Lucrare de începător: încercărĭ poetice. Fig. Nenorocire care e presupusă că e dată oamenilor de Dumnezeu ca să-ĭ vadă ce pot răbda fără să murmure. Nenorocire în general: am trecut pin [!] grele încercărĭ, Peatră [!] de încercare. V. peatră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

încercáre s. f., g.-d. art. încercắrii; pl. încercắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

încercare f. 1. facerea unei probe: încercarea unei mașini; 2. prima producțiune literară sau artistică; 3. titlul unor opere: încercare despre inteligența umană; 4. fig. ispită, nenorocire ce reclamă statornicie: e o încercare dumnezeească.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

încercare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul încerca