țáic, -uri, (țaică, în Mold.), s.n. – 1. Drojdie. Atestat în Săpânța. (ALR 1971: 522). 2. Cantiate mică de aluat dospit. – Din magh. cájg (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
țaĭc (Munt. est) n., pl. urĭ, și țáĭcă (Mold. sud) f., pl. e (cp. cu germ. teig, aluat). Ferment, drojdie de bere, substanță care face să dospească aluatu. V. plămădeală.
Sursa: Dicționaru limbii românești