I.R.A. (Irish Republican Army „Armata Republicană Irlandeză”), organizație militară irlandeză, creată în 1919, în interiorul mișcării naționaliste Sinn Fein, ca unitate de voluntari, având ca obiectiv, inițial, lupta împotriva dominației britanice, iar după 1921 obținerea autonomiei și independenței Irlandei față de Marea Britanie. S-a opus încheierii Tratatului de la Londra din 1921 (care stipula crearea „Statului liber Irlanda” și menținerea în componența Marii Britanii a NE Irlandei – Ulster), continuând, cu virulență, lupta armată împotriva britanicilor. Interzisă de guvernul britanic (1939), I.R.A. a continuat să desfășoare acțiuni militare sporadice, care s-au intensificat în anii ’60. În 1969, s-a produs scindarea în două ramuri: politică și militară (care practică terorismul ca armă de luptă atât în Irlanda de Nord, cât și pe teritoriul Marii Britanii). La 31 aug. 1994, după 25 de ani de exacerbare a activităților violente teroriste, I.R.A. anunță „încetarea pe timp nelimitat a ostilităților”. Angajamentul este încălcat de unele facțiuni din cadrul organizației care nu recunosc tratatul. Acordul de pace din 10 apr. 1998 dintre Marea Britanie, Irlanda și partidele politice din Irlanda de Nord duc la o reconfirmare a încetării focului care, la fel, nu este acceptată de toate facțiunile I.R.A.
Sursa: Dicționar enciclopedic
íră, s.f. 1. (reg.) Blană de animal rasă de păr. 2. (reg.) Curelușă subțire cu care ciobanii își cos cojoacele.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ÎRA interj. (Pop.; rostit cu î prelungit) Exclamație care exprimă mirare, uimire, ciudă etc. [Var.: ắra interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a î́ ra (din îracul-de-mine), interj. de mirare saŭ cĭudă (Mold. nord): î ra, măĭ, ĭa uĭte-te [!] ce mare foc! î ra, măĭ, da plicticos eștĭ! (Toți scriŭ îra, fără să puĭe [!] accentu. Dar a scrie îrá orĭ î́ra e fals, că se pronunță îîîrá saŭ, maĭ exact, î ra).
Sursa: Dicționaru limbii românești
'îra (pop.) interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ÎRA interj. (Pop.; rostit cu î prelungit) Exclamație care exprimă mirare, uimire, ciudă etc. [Var.: ắra interj.] – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)