ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
înfrângere f. 1. pierderea unei bătălii mari; 2. infracțiune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
înfrângere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul înfrânge